Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Afaceristul fălticenean Mihai Vicovanu a fost săltat de polițiști în timp ce încărca țigări de contrabandă dintr-un grajd din Fântâna Mare

O acțiune de amploare a polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Suceava s-a lăsat cu descinderi simultane în două județe, confiscări de vehicule și reținerea unui cunoscut om de afaceri din zona Fălticeni. Mihai Vicovanu, un nume arhicunoscut în mediul local de afaceri și cu multiple implicări în dosare legate de contrabanda cu țigări, a fost trântit de anchetatori exact în momentul în care încărca marfă ilegală.

Descinderile au avut loc joi, 17 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, când lucrătorii Biroului Combaterea Fraudelor Vamale au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Suceava (patru locații) și Neamț (o locație). Operațiunea s-a derulat cu sprijinul polițiștilor din Fălticeni, Vadu Moldovei, Dolhasca, al mascaților de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și al anchetatorilor din cadrul IPJ Neamț.

Flagrantul s-a consumat la o gospodărie din satul Cotu Băii, comuna Fântâna Mare, unde suspectul a fost surprins exact în timp ce prelua și încerca să încarce într-un autoturism o cantitate uriașă de țigări provenite din contrabandă.

În urma perchezițiilor efectuate la această adresă și la celelalte locații vizate, anchetatorii au descoperit și ridicat în vederea confiscării o cantitate totală de 88.700 de țigarete netimbrate (4.435 de pachete, reprezentând aproximativ 9 baxuri), cu o valoare de piață de peste 100.000 de lei. Cea mai mare parte din captură, respectiv 83.960 de țigarete, era disimulată într-un autoturism parcat în interiorul unui grajd din Cotu Băii, spațiu utilizat direct de Mihai Vicovanu, de 54 de ani, din municipiul Fălticeni.

Pe lângă depozitul de țigări, polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării două autoturisme, marca Ford și Audi, folosite de afacerist în activitatea infracțională, în valoare totală de circa 45.000 de lei. Vehiculele au fost transportate pentru a fi lăsate în custodie la depozitul special amenajat al IPJ Suceava din localitatea Stroiești. De asemenea, au fost confiscate telefoane mobile și alte mijloace de probă.

Anchetatorii au calculat că prejudiciul adus bugetului consolidat al statului se ridică la aproximativ 86.000 de lei.

Față de Mihai Vicovanu s-a dispus continuarea urmăririi penale, iar după audierea sa în calitate de suspect, în prezența avocatului din oficiu, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Bărbatul a parcurs formalitățile de triaj medical și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului de pe lângă instanța competentă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles