Un incident neobișnuit a avut loc marți după-amiază, 9 septembrie 2025, în comuna Frătăuții Vechi, unde un bărbat a reclamat că a fost agresat după ce a surprins pe telefonul mobil momentul în care o bovină era încărcată într-o autoutilitară. Conflictul a degenerat rapid, iar polițiștii au fost chemați prin 112 pentru a aplana situația.
Sesizarea a fost făcută la ora 15.35, de către un localnic, Mihai M., care a declarat echipajului de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești că a fost atacat cu pietre și lovit în timp ce încerca să filmeze. Potrivit relatării sale, incidentul s-a petrecut în fața fermei lui Gheorghe C., unde acesta observa că proprietarul încărca o bovină într-o mașină de transport.
Momentul în care a început să filmeze a declanșat furia fermierului. Gheorghe C. ar fi venit spre el și l-ar fi lovit peste mâna cu care ținea telefonul, determinându-l să scape aparatul pe jos. În urma impactului, ecranul s-a spart.
Deși Mihai M. a reclamat că a fost agresat, el nu a suferit leziuni și nu a solicitat intervenția unui echipaj medical. Totuși, a depus plângere penală pentru lovire sau alte violențe și distrugere, împotriva lui Gheorghe C..
Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de „lovirea sau alte violențe”, precum și pentru „distrugere”. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
