Vineri, 23 mai, Centrul de Cultură, Artă și Tradiție din localitate a fost gazda unui eveniment memorabil, cu suflet și mesaj, parte a amplului proiect „10 pentru folclor”. Sub egida păstrării identității culturale, spectacolul a adus pe scenă nume importante ale muzicii tradiționale, dar și tineri talentați, într-o atmosferă de autentică sărbătoare a valorilor românești.
Proiectul „10 pentru folclor” este organizat de Asociația cu același nume și Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Cultural Bucovina, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și autoritățile locale din Berchișești, reprezentate cu demnitate și implicare de Primăria și Consiliul Local. Un sprijin important a venit și din partea Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus.
Pe scenă, publicul numeros a aplaudat cu emoție prestațiile Coralei „Armonia” și ale Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, două simboluri ale artei corale și dansului popular din Bucovina. Spectacolul a continuat cu apariții de excepție ale unor artiști cunoscuți și iubiți: Călineștenii Țării Maramureșului, Daiana Chira, Voichița Costin, Lucica Păltineanu, Dya, Roxana Goia, Petronela Butnariu, Daniel Pop, Teodora Simionca, Eliza Hechelciuc, Alexandra Negru, Diana și Teodora Seserman, Andra Moldovan, Petronela Popa, Gabriel Treteag și Leonard Zamă.
Fiecare moment artistic a fost o pledoarie pentru frumusețea folclorului românesc, pentru graiul dulce al satului și pentru obiceiurile care dau identitate și coerență unei națiuni.
Evenimentul a fost susținut cu suflet și determinare de primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran, care a transmis un mesaj puternic, încărcat de emoție și responsabilitate.
„Un popor fără tradiție, fără istorie, fără credință, este ca un copil fără familie, este ca un copil orfan. De aceea, dragii mei, vă îndemn pe dumneavoastră și pe dumneavoastră că sunteți mesagerul nostru. Alături de acești minunați artiști, transmiteți tuturor că este de datoria noastră, este obligația noastră față de strămoșii noștri să ne păstrăm credința, să ne păstrăm obiceiurile noastre și, nu în ultimul rând, să ne păstrăm limba română. Tocmai de aceea vă îndemn să nu vă uitați graiul, portul, credința și locul în care v-ați născut”, a transmis primarul Violeta Țăran.

În încheiere, edilul le-a urat tuturor sănătate și speranța ca peste zece ani să se reîntâlnească pentru a celebra două decenii de la lansarea acestui proiect esențial pentru spiritul românesc.
„10 pentru folclor” nu este doar un spectacol – este o misiune. Este un demers educațional, cultural și social care aduce folclorul mai aproape de tineri și reafirmă rolul vital al rădăcinilor în formarea unei societăți sănătoase. Iar Berchișeștiul, cu ospitalitatea și dragostea sa pentru tradiție, a demonstrat încă o dată că satul românesc trăiește și respiră prin cântec, port și cuvânt.














