Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Trei polițiști de la Permise Suceava și doi instructori auto au fost arestați preventiv în noul dosar de corupție de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava

Astfel cum s-a comunicat în cursul dimineții, la data de 05 martie 2025 echipe coordonate de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, constituite din lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, au efectuat percheziții domiciliare în 18 locații pe raza județului Suceava, respectiv la domiciliile unor persoane fizice și la sediul unei persoane juridice.

În cursul zilei de 5 martie 2025, în două cauze penale, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reţinerea pentru 24 de ore a 5 suspecți, cercetați pentru infracțiuni de corupție, după cum urmează:

  • Cristian Saviuc, examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava – Compartimentul Permise și Examinări – pentru săvârșirea a 6 infracțiuni, respectiv 4 infracțiuni de dare de mită și 2 infracțiuni de complicitate la dare de mită,
  • Ionuț Adrian Florian, examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava – Compartimentul Permise și Examinări – pentru săvârșirea a 4 infracțiuni, respectiv 4 infracțiuni de complicitate la dare de mită,
  • Ionuț Cotleț, examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava – Compartimentul Permise și Examinări – pentru săvârșirea unei infracțiuni, respectiv o infracțiune de dare de mită,
  • Ionuț Nicolae Solovăstru, instructor auto – pentru săvârșirea a 11 infracțiuni, respectiv 2 infracțiuni de dare de mită și 9 infracțiuni de complicitate la dare de mită,
  • Samuel Ungurian, instructor auto – pentru săvârșirea a 14 infracțiuni, respectiv 9 infracțiuni de dare de mită și 5 infracțiuni de complicitate la dare de mită.

Cei cinci inculpați au fost arestați preventiv de Tribunalul Suceava.

În aceleași cauze se mai efectuează cercetări față de alte 10 persoane, audiate în calitate de suspect, aflate în stare de libertate.

Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că:

În perioada ianuarie – februarie 2025, la diferite date, inculpatul Cristian Saviuc, care are calitatea de examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava – Compartimentul Permise și Examinări, în 6 situații distincte, a promis și ulterior a dat sume de bani (în 4 situații) sau a intermediat promisiunea și ulterior darea de sume de bani (în 2 situații) unui alt examinator auto din cadrul aceluiași serviciu, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale acestui din urmă examinator auto, respectiv pentru a asigura unor candidați determinați promovarea probei practice din cadrul examenului pentru dobândirea permisului de conducere. Sumele de bani au variat între 200 și 300 de euro, totalizând 1.400 de euro.

În perioada ianuarie – februarie 2025, la diferite date, inculpatul Ionuț Adrian Florian, care are calitatea de examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava – Compartimentul Permise și Examinări, în 4 situații distincte, a dat sume de bani unui alt examinator auto din cadrul aceluiași serviciu, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale acestui din urmă examinator auto, respectiv pentru a asigura unor candidați determinați promovarea probei practice din cadrul examenului pentru dobândirea permisului de conducere. Sumele de bani au variat între 200 și 2.900 de euro, totalizând 4.650 de euro.

În perioada ianuarie – februarie 2025, inculpatul Ionuț Cotleț, care are calitatea de examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava – Compartimentul Permise și Examinări, a promis și ulterior a dat suma de 140 de lire unui alt examinator auto din cadrul aceluiași serviciu, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale acestui din urmă examinator auto, respectiv pentru a asigura unui candidat determinat promovarea probei practice din cadrul examenului pentru dobândirea permisului de conducere.

În perioada septembrie 2024 – februarie 2025, la diferite date, inculpatul Ionuț Nicolae Solovăstru, care are calitatea de instructor auto, în 11 situații distincte, a promis și ulterior a dat sume de bani (în 2 situații), a intermediat promisiunea de sume de bani (în 3 situații) sau a intermediat promisiunea și ulterior darea de sume de bani (în 6 situații) unui examinator auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava – Compartimentul Permise și Examinări, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale examinatorului auto, respectiv pentru a asigura unor candidați determinați promovarea probei practice din cadrul examenului pentru dobândirea permisului de conducere. Sumele de bani au variat între 350 de euro și 8.900 de lei, totalizând 1.450 de euro și 12.900 de lei.

În perioada iulie 2024 – februarie 2025, la diferite date, inculpatul Samuel Ungurian, care are calitatea de instructor auto, în 14 situații distincte, a promis și ulterior a dat sume de bani (în 9 situații) sau a intermediat promisiunea și ulterior darea de sume de bani (în 5 situații) unui examinator auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava – Compartimentul Permise și Examinări, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale examinatorului auto, respectiv pentru a asigura unor candidați determinați promovarea probei practice din cadrul examenului pentru dobândirea permisului de conducere. Sumele de bani au variat între 200 și 1.500 de lei, totalizând 6.150 de lei și 20 de euro.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale, iar în măsura în care stadiul anchetei penale va permite, vom informa opinia publică.Precizăm că efectuarea urmăririi penale in personam este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles