La data de 25 iunie 2024, în jurul orei 21.30, lucrătorii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost alertați prin intermediul 112 de către Aurica B., din comuna Capu Câmpului, care a raportat că a fost agresată de către fiul său.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii care au confirmat incidentul. Aurica B. a relatat că, în jurul orei 21.20, în timp ce se afla la domiciliul său, a avut o discuție contradictorie cu fiul său, Cătălin H., pe tema unui împrumut de bani. În urma acestei discuții, Cătălin H. a lovit-o, însă fără a-i provoca leziuni fizice vizibile.
Femeia a refuzat intervenția unui echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii i-au adus la cunoștință prevederile Legii 217/2004 privind emiterea unui ordin de protecție, însă victima a refuzat emiterea acestuia.
A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
