La data de 2 mai 2024, în jurul orei 14.40, Ion M., de 77 de ani, din comuna Bilca, în timp ce conducea autoturismul Dacia pe DN 2H, pe raza localității Horodnic de Jos, nu a păstrat o distanță suficientă în mers și a intrat în coliziune cu autoturismul Volkswagen condus de Dimitrie O., din comuna Horodnic de Jos, fiind proiectat în autovehiculul Volkswagen condus de Ciprian C., din comuna Satu Mare, care era oprit pentru a vira la stânga.
În urma impactului, autoturismul Dacia a fost proiectat pe contrasens fiind acroșat de autoturismul Volkswagen condus de Adriana M., din municipiul Rădăuți, ocazie cu care bătrânul de 77 de ani a zburat practic din mașină pe portiera din stânga față.
Din accident a rezultat rănirea gravă a lui Ion M., care a decedat după câteva ore la Spitalul Clinic Județean Suceava.
Ceilalți trei șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
