More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Cămătarul care a mituit-o pe judecătoarea drogată de la Tribunalul Suceava s-a predat după ce polițiștii l-au dat în urmărire națională

    În această dimineață, în jurul orei 08.30, Mihai Pînzari zis „Tonici”, de 43 de ani, din municipiul Rădăuți, a ajuns pe mâna polițiștilor, care la data de 26 aprilie 2024 l-a dat în urmărire națională pentru că a încălcat măsura arestului la domiciliu. Individul era căutat de oamenii legii pentru că a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

    Bărbatul a fost dat în urmărire generală și consemn la frontiera, fiind întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

    În această dimineață, Pînzari s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, efectuându-se procedurile legale, ulterior fiind preluat și încarcerat în Penitenciarul Botoșani în vederea executării pedepsei.

    „Tonici” a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

    În dosarul în care Mihai Pînzari a fost condamnat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, judecătorii l-au obligat să îi plătească daune morale de 30.000 de lei unui tânăr de 23 de ani pe care îl răpise și 17.300 de euro unei persoane căreia îi dăduse bani cu camătă. 

    Mihai Pînzari a fost acuzat în acest dosar că a organizat o răpire ca în filme pe 28 aprilie 2016, când, în plină zi, a intrat alături de alți doi indivizi, toți mascați cu cagule, în incinta service-ului Every Day din Frătăuţii Vechi.

    Aceștia au spus că au mandat pe numele unui mecanic de 19 ani la acea vreme, l-au încătuşat şi l-au urcat cu forța în maşină. Totul s-a petrecut extrem de repede, iar ceilalţi angajaţi nu au realizat prea clar despre ce este vorba și până să se dezmeticească, răpitorii dispăruseră cu victima.

    Tânărul de 19 ani a fost dus cu maşina într-o luncă din apropiere, aflată pe raza localităţii Măneuţi, iar anchetatorii au stabilit că fost lovit timp de aproximativ două ore de cei trei agresori cu pumnii, cu picioarele şi cu un baston telescopic.

    „Din declarațiile persoanei vătămate … a rezultat că cele trei persoane mascate, care l-au agresat, se adresau unul celuilalt în mod codificat, folosind apelativele „numărul 1”, „numărul 2” și „numărul 3””, se menționează în rechizitoriu.

    Aceştia i-au spus că, de fapt, sunt recuperatori de la o firmă din Bucureşti şi că l-au luat pentru a-l interoga cu privire la furtul unui seif din incinta Every Day (locul de muncă al tânărului de 19 ani).

    Recuperatorii i-au spus că în seif, pe lângă bani, se află bijuterii din aur cu valoare sentimentală şi documente importante ale administratorului societăţii și l-au acuzat pe tânăr că este complice la furt.

    Ca să nu mai fie bătut și terorizat, tânărul a recunoscut participarea la furt, moment pe care răpitorii l-au filmat. În realitate, tânărul mecanic nu avea nicio legătură cu furtul seifului.

    La percheziția efectuată la domiciliul lui Mihai Pînzari, polițiștii au găsit nu mai puțin de 2.736 de cartele telefonice, pe care acesta le folosea ca să sune sau să trimită mesaje la diverse persoane fără să poată fi identificat.

    Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Mihai Pînzari și pentru camătă. Chiar dacă procesul penal a încetat, judecătorii l-au obligat pe sucevean să îi restituie 17.300 de euro uneia dintre victimele sale.

    Pînzari este acuzat că, începând din anul 2013, a împrumutat bani la diverse persoane, cărora le cerea o dobândă enormă. De pildă, i-a împrumutat unui bărbat suma de 6.000 de euro unui bărbat și i-a cerut să îi restituie 13.500 de euro.

    „Vreau munca mea. Orice bancă din Europa nu ia atâta dobândă la 6.000  care i-ai primit primul an și când mi-ai dat tu 13.500? Nu te temi de Dumnezeu și că ai și tu copii? Trebuia să-ți ei cei al tău și restul să-mi înapoiezi și rămâneam prieteni, nu să-ți bați joc de noi în așa un hal”, este mesajul trimis lui Mihai Pînzari de către bărbatul pe care îl împrumutase cu bani.

    Pentru că i-a fost imposibil să restituie suma pe care i-o ceruse Pînzari, acesta a vândut o casă din Măneuți ca să acopere presupusa datorie.

    În 2015, Pînzari a împrumutat doi soți cu aproximativ 10.000 de euro, iar aceștia urmau să restituie suma într-un an și să plătească o dobândâ de 1.000 de euro pe lună. Ca să scape de cămătar, cei doi soți i-au dat un cap tractor în contul sumei pe care le-o ceruse.

    Cu o zi înainte de a fi condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, pe 25 aprilie 2024, Pînzari fusese plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este judecat pentru mituirea judecătoarei Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, acuzată, la rândul ei, pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 fapte) şi a infracţiunii de favorizarea infractorului (2 fapte), luare de mită, complicitate la trafic de influenţă, deţinere de droguri pentru consum în formă continuată (5 acte materiale), punere la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată (3 acte materiale).

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles