La data de 23 octombrie 2023, în jurul orei 21.30, pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Câmpulung Moldovenesc.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat mai multe construcții anexe dintr-o gospodărie, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Incendiul a fost stins la ora 02.30.
Au ars adăpostul de animale, pe o suprafață de 100 de metri pătrați, un depozit de furaje și magazii de lemne, toate pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, circa 30 de metri cubi lemne de foc și circa 500 de kilograme de cereale. De asemenea, flăcările au degradat scule electrice, o drujbă, învelitoare din tablă, precum și garajul gospodăriei, construit din lemn.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau cu izolația deteriorată.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, bucătăria de vară, o remorcă auto, lemne de foc și altele.





