Un tânăr de 24 de ani a ajuns în arestul IPJ Suceava după ce a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, deși avea dreptul de a șofa suspendat și se afla sub influența alcoolului.
Incidentul a avut loc în noaptea de 17 septembrie 2026, în jurul orei 00.50. O patrolă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, aflată în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului pe DJ 209D, pe raza satului Dărmănești, a oprit pentru control un autoturism marca Volkswagen Passat care se deplasa din direcția Dărmănești către satul Costâna.
La volanul mașinii a fost identificat Gheorghe Sbîrciog, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în satul Sârghiești, comuna Todirești. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul figura cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Mai mult decât atât, deoarece emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză s-a întocmit un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. În urma administrării probatoriului, organele de cercetare penală au dispus prin ordonanță continuarea urmăririi penale față de suspect pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, ambele comise în concurs real.
Totodată, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele tânărului, acesta fiind escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, urmând ca anchetatorii să continue cercetările pentru finalizarea dosarului penal.
