Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei au fost alertați prin apel 112 luni, 27 iulie, în jurul orei 17.00, de către Mădălina N., din comuna Dorna Candrenilor, care a sesizat că a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Echipa operativă ajunsă la fața locului a stabilit că, în jurul orei 17.00, Maria Vaman conducea un autoturism marca Volkswagen Golf pe DN 17, din direcția Poiana Stampei către Vatra Dornei. Din cauza nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers, aceasta a intrat în coliziune cu un autoturism marca Volkswagen Passat, condus regulamentar în fața sa de Mădălina N..
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu avarierea celor două vehicule. În momentul în care polițiștii au procedat la testarea conducătoarei auto Maria Vaman cu aparatul etilometru, acesta a indicat o valoare record de 1,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere gradul avansat de ebrietate indicat de aparat, Maria Vaman a fost condusă la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
