Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au extins cercetările într-un dosar penal complex care îl vizează pe Claudiu-Gabriel Nemeș, în vârstă de 20 de ani, din localitate, anchetat pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt și furt calificat.
În urma investigațiilor desfășurate de Biroul Investigații Criminale Rădăuți, oamenii legii au stabilit că tânărul este autorul unui alt furt reclamat pe 10 iulie 2026, comis în dauna Manuelei A. în interiorul pensiunii Amnar din Rădăuți. Fapta a fost săvârșită împreună cu un minor în vârstă de 16 ani, Flaviu B., tot din municipiu.
Conform anchetatorilor, la data de 10 iulie, în jurul orei 21.10, cei doi au intrat în spațiul pensiunii. În timp ce minorul a rămas de pază în zona recepției, Claudiu-Gabriel Nemeș a sustras de pe o canapea un portofel în care se aflau 500 de euro, 200 de lei, 3 grame de bijuterii din aur și actele personale ale persoanei vătămate, după care au fugit.
Fapta a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie și prin racolarea sau folosirea unui minor. Ca urmare a probatoriului administrat, polițiștii au dispus o nouă măsură de reținere pentru 24 de ore față de Claudiu-Gabriel Nemeș, începând cu data de 23 iulie, ora 19.00, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava.
Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.
