Astăzi, 9 iunie 2026, la primele ore ale dimineții, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pe sensul de ieșire din România o persoană cu dublă cetățenie română și turcă. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, se află la volanul unui autoturism înmatriculat în Olanda.
În urma verificărilor suplimentare efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autovehiculul în cauză figurează în bazele de date specifice ca fiind căutat de autoritățile olandeze.
Mijlocul de transport, în valoare de 90.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În cauza, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.



