FOTO CNN
Ritmic Suceava

Poliţia canadiană a anunţat duminică deschiderea unei anchete pentru stabilirea cauzei care a condus la răsturnarea unui autobuz specializat în observarea gheţarilor, sâmbătă, în Munţii Stâncoşi din provincia Alberta (vest), accident soldat cu 3 morţi şi 24 de răniţi, dintre care 14 în stare gravă, informează AFP.

Autobuzul de teren, care transporta 27 de pasageri către un gheţar foarte popular printre turişti, a părăsit sâmbătă după-amiază autostrada 93 din motive deocamdată neelucidate. Autovehiculul a fost găsit răsturnat pe plafon după ce s-a rostogolit de mai multe ori pe o pantă, potrivit martorilor.

Fotografiile realizate de media canadiene prezintă autovehiculul roşu cu alb al companiei Pursuit răsturnat printre stânci.

Mai multe elicoptere şi ambulanţe au fost mobilizate pentru evacuarea răniţilor spre spitale din regiune.

Potrivit autorităţilor sanitare din Alberta, accidentul s-a soldat cu trei morţi şi douăzeci şi patru de răniţi. Paisprezece dintre persoanele rănite se aflau încă în stare gravă, duminică, cinci pasageri au fost răniţi grav, iar alţi cinci erau în stare stabilă.

„În acest stadiu nu putem confirma cauza răsturnării”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei federale din Jasper responsabilă de anchetă, Rick Bidaisee, în cadrul unei informări de presă.

El a subliniat că ancheta se află abia „la început” şi a solicitat publicului să evite zona accidentului, situată în „Câmpurile de gheaţă” din Columbia.

Potrivit unui martor al accidentului, Vanja Krtolica, şoferul ar fi pierdut controlul autovehiculului care a părăsit drumul şi „s-a rostogolit de patru sau cinci ori”. În timpul căderii, doi sau trei pasageri au fost aruncaţi afară, apoi autobuzul s-a oprit pe plafon. „Am avut senzaţia că era foarte, foarte grav”, a declarat el pentru postul CBC. „După accident, prima mea reacţie a fost să mă întreb dacă va scăpa cineva în viaţă”, a adăugat martorul.

Autobuzul circula pe autostrada 93, cunoscută şi sub numele de Promenada Gheţarilor. Acest drum pitoresc traversează două parcuri naţionale, Banff şi Jasper, şi trece pe lângă mai mulţi gheţari spectaculoşi din Munţii Stâncoşi canadieni.

Turiştii, a căror naţionalitate nu a fost precizată, se îndreptau spre gheţarul Athabasca, cel mai vizitat de pe continentul nord-american.

Un responsabil din cadrul companiei Pursuit, care operează douăzeci de autobuze similare celui implicat în accident, a declarat că toate expediţiile către gheţar au fost suspendate pe parcursul anchetei.

Sursa: Agerpres

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here