Copiii din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, au avut parte sâmbătă, 1 iunie, de o zi cu totul specială, dedicată lor în întregime, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Sărbătoarea a fost organizată în apropierea școlii din localitate, la locul de joacă recent amenajat, unde sute de micuți s-au bucurat de surprize, activități recreative și momente de neuitat.
Evenimentul a fost un adevărat prilej de bucurie și culoare, desfășurat cu sprijinul întregii comunități, dar și cu implicarea activă a autorităților locale. Atmosfera a fost animată de jocuri, muzică, baloane colorate, mascote îndrăgite și gustări dulci, toate pregătite special pentru copii. Părinții, bunicii și cadrele didactice au fost alături de cei mici, completând tabloul unei sărbători de familie în aer liber.
Primarul comunei Șcheia, Cristinel Burac, a transmis un mesaj emoționant, subliniind importanța susținerii copiilor și a evenimentelor dedicate acestora.
„Copiii sunt sufletul comunității noastre și este de datoria noastră să le oferim un mediu în care să se simtă iubiți, respectați și încurajați să viseze. Astăzi nu am sărbătorit doar Ziua Copilului, ci viitorul nostru„, a declarat primarul Cristinel Burac.
Sărbătoarea din Sf. Ilie a fost dovada clară că, atunci când comunitatea se unește în jurul celor mai tineri membri ai săi, rezultatul este o zi plină de zâmbete, emoție și speranță.












