Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO FOTO O gospodărie din Vulturești a fost distrusă de un incendiu

La 15.02.2021, la ora 13.48, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni și ai Punctului de Lucru Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vulturești și Liteni, au intervenit cu 4 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Giurgești, comuna Vulturești.

La sosirea echipajelor, casa de locuit ardea generalizat, existând pericolul de propagare la anexele gospodărești și la casele învecinate. Dezvoltarea și propagarea flăcărilor au fost amplificate de vântul foarte puternic, iar acestea au aprins și un stog de fân din vecinătate.

Incendiul a fost lichidat la ora 16.55.

Au ars casa de locuit și bunurile din interior (mobilier, textile, electrocasnice și altele), pe o suprafață de aproximativ 120 mp. De asemenea, au ars si circa 3 tone de fân, de pe proprietatea învecinată. S-au degradat pereții portanți (din BCA) și structura de rezistența a construcției.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexele gospodărești și locuințele învecinate.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles