Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO FOTO Lucian Harșovschi: „Ne dorim o echipă de fotbal care să facă performanță și o vom avea, pentru că Suceava are unii dintre cei mai talentați copii la fotbal”

Lucian Harșovschi, viceprimarul municipiului Suceava, a fost astăzi prezent pe stadionul Areni, unde a avut loc o competiție de fotbal la care au luat parte peste 150 de mici fotbaliști. El a arătat că la Suceava trebuie să existe fotbal de performanță deoarece sunt foarte mulți tineri talentați.

„Construim de jos, punem astăzi bazele campionilor de mâine! Întâlnirea cu reprezentanții mai multor cluburi de fotbal pentru copii, pentru a vedea de ce au nevoie, cum putem ajuta, dar și cum putem colabora pentru ca cei mici să practice sportul pe care și-l doresc începe să aibă rezultate. Pentru început, primăria le-a pus la dispoziție stadionul pentru competiții sau alte evenimente la care vor lua parte. Astăzi, stadionul Areni din Suceava a fost gazdă pentru peste 150 de mici fotbaliști  talentați, care au savurat fiecare clipă petrecută pe gazon cu scopul de a-și face mândri părinții, pe cei apropiați, pe toți cei care i-au susținut necondiționat din tribune și, totodată, pe antrenorii care i-au ghidat și încurajat din primul până în ultimul minut de joc. Acesta este doar începutul, deoarece, începând de astăzi, toate echipele de juniori din municipiul Suceava își pot disputa meciurile pe stadionul Areni, aceștia având la dispoziție toate facilitățile, fără a se percepe vreo taxă. Bucuria și plăcerea copiilor de a face sport este o motivație în plus pentru a implementa noi proiecte. Ne dorim o echipă de fotbal care să facă performanță și o vom avea, pentru că Suceava are unii dintre cei mai talentați copii la fotbal”, a declarat Lucian Harșovschi.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles