Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Viceprimarul Ioan Ichimov va fi un ajutor de nădejde pentru primarul Radu Reziuc

Comuna Mitocu Dragomirnei are o nouă conducere în urma alegerilor locale din această toamnă. Noul primar Radu Reziuc a reușit să-și formeze echipa alături de cale va munci pentru a realiza cât mai multe investiții pe raza comunei, care a cam rămas în urma celorlalte unități administrativ teritoriale aflate la granița cu municipiul Suceava.

Viceprimarul comunei Mitocu Dragomirnei va fi pentru următorii patru ani liberalul Ioan Ichimov. Acesta are vârsta de 60 de ani, este căsătorit și are trei copii, toți cu studii superioare. Ichimov a ajuns în funcția de viceprimar în urma alianței încheiate la nivel local între PNL și PMP.

„Alături de primarul Radu Reziuc voi încerca să contribui cu tot ceea ce trebuie pentru ca Mitocu Dragomirnei să fie o comunitate pe măsura gospodarilor care trăiesc aici. Avem o echipă tânără, dornică de muncă și plină de entuziasm, care sigur va reuși să facă lucruri frumoase pentru comunitate. Vreau să le mulțumesc deputatului Ioan Balan și primarului Radu Reziuc pentru că s-a ajuns la acest parteneriat între PNL și PMP, parteneriat în urma căruia vor avea de câștigat cetățenii din comuna Mitocu Dragomirnei”, a declarat viceprimarul Ioan Ichimov.

Ioan Condorovici este consilierul personal al viceprimarului Ioan Ichimov. Acesta are 61 de ani, este căsătorit și are trei copii, fiind de meserie electrician.

„O mare problemă care trebuie rezolvată imediat este cea a cimitirului din satul Lipoveni. Cimitirul trebuie să fie igienizat deoarece buruienile încep ușor ușor să pună stăpânire pe morminte și cruci și vom ajunge în situația în care nu vom mai reuși să dăm de locul în care își fac somnul de veci rudele și apropiații noștri. De asemenea, vom asfalta toate drumurile din Lipoveni deoarece nu considerăm că este normal ca în anul 2020 să mai avem drumuri de pământ care devin total inaccesibile după o ploaie mai puternică sau după o ninsoare zdravănă”, a declarat Ioan Condorovici.

Printre atribuțiile viceprimarului Ioan Ichimov și a consilierului său personal Ioan Codorovici se numără igienizarea șanțurilor și a spațiilor verzi, toaletarea arborilor de pe marginea drumului și curățenia comunală.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles