FOTO Ilustrativ
Ritmic Suceava

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat Tribunalul Suceava cu un dosar în care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ionel Ungureanu pentru săvârşirea în stare de provocare a infracţiunii de tentativă la omor.

Anchetatorii au stabilit că inculpatul lucra de aproximativ trei ani de ca îngrijitor de animale la o fermă de vaci din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, unde lucrează şi Dumitru Antofi, de 49 de ani, care era superiorul inculpatului. Între cei doi au avut loc conflicte repetate provocate de insubordonarea inculpatului precum şi de neglijența acestuia în ceea ce privește paza și îngrijirea acestora.

În după amiaza zilei de 13 august 2022, între Antofi şi Ungureanu a avut loc o conversaţie telefonică în cadrul căreia primul i-a reproșat celuilalt că a uitat o vacă pe imaş şi că trebuie să meargă să o aducă la fermă. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a adoptat un comportament neadecvat, violent în limbaj, proferând injurii la adresa persoanei vătămate și ameninţând că va pleca de la fermă.

Iritat de conversaţia telefonică, Ionel Ungureanu a decis să plece de la fermă spre domiciliul său, iar în jurul orei 17.30 s-a întâlnit cu Dumitru Antofi, între cei doi având loc încă o discuție în contradictoriu, în cadrul căreia și-au adus injurii reciproce. Conflictul a degenerat, împrejurare în care Antofi a iniţiat un atac asupra inculpatului lovindu-l pe acesta cu pumnul la nivelul feţei, iar ulterior cu o piatră peste antebraţul stâng. În momentul în care victima s-a aplecat după acea piatră, inculpatul a scos din buzunarul pantalonilor cu care era îmbrăcat, un cuţit tip briceag cu care i-a aplicat acesteia o primă lovitură la nivelul pieptului, apoi încă două lovituri în zona toracelui.

Incidentul a fost observat de un martor, care a intervenit între cei doi reuşind să îi despartă, după care soția acestuia a apelat 112.

Potrivit concluziilor medicului legist, persoana vătămată a prezentat leziuni care pot necesita pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, acestea fiind  de natură a-i  pune în primejdie viaţa.

Dosarul a fost instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sprijinul unor lucrători de poliție judiciară din cadrul I.P.J Suceava – Serviciul Investigații Criminale.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here