Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Florinel Popa, de 47 de ani, din comuna Dorna Arini, la doi ani și cinci luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În primă instanță, Judecătoria Vatra Dornei l-a condamnat pe inculpat la patru ani și șapte luni de închisoare, însă magistrații de la Curtea de Apel Suceava i-au redus considerabil pedeapsa.
Trebuie precizat că decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava este definitivă,
La data de 28 iunie 2019, în jurul orei 22.00, Florinel Popa conducea o mașină pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, iar la un moment dat, acesta a lovit cu autoturismul o femeie, în vârstă de 67 de ani. Victima traversa strada pe trecerea de pietoni.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul avea o alcoolemie de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma accidentului, femeia a decedat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.