La data de 28 septembrie 2023, la ora 16.17, prin 112 s-a anunțat faptul că un bărbat este mort în lunca râului Suceava în zona Pieței Agroalimentare Vicovu de Sus.
Un echipaj de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus s-a deplasat la fața locului, găsindu-l pe bărbatul decedat într-o acumulare de apă, în apropierea lui fiind telefonul și papucii acestuia, precum și o sticlă de spirt medicinal.
Din verificările polițiștilor a reieșit că persoana decedată este Vasile D., de 46 de ani, din orașul Vicovu de Sus. Pe corpul acestuia nu au fost găsite urme de violență.
Frații bărbatului au precizat că Vasile D. acesta a plecat de acasă în cursul zilei de duminică și nu s-a mai întors și nici nu a mai răspuns la telefon.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
