În seara zilei de 26 septembrie 2024, în jurul orei 22,50, lucrătorii Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc au fost alertați printr-un apel la numărul de urgență 112, efectuat de Diana L., care a raportat că fiica sa vitregă este agresată fizic de fostul concubin, Ionuț H..
Incidentul a avut loc în locuința femeii din Câmpulung Moldovenesc, unde aceasta se afla împreună cu fiica sa și o vecină.
Potrivit anchetei, Ionuț H., un tânăr de 23 de ani din Solca, a pătruns în locuință fără permisiune, fiind sub influența alcoolului. Acesta a provocat scandal și a lovit-o pe Diana L., de 25 de ani, cu palma, înainte de a distruge o ușă de dulap. După sosirea polițiștilor la fața locului, atât victima, cât și agresorul au fost conduși la secția de poliție pentru declarații.
În urma completării formularului de risc, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele lui Ionuț H., obligându-l să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de victimă și locuința acesteia. De asemenea, a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și violare de domiciliu.
