La 01.06.2021, la ora 20.12, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier a identificat în trafic pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, autoturismul Volkswagen, care se deplasa sinuos, frânând brusc în repetate rânduri fără motiv și fiind în situația de a lovi alte autoturisme, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea semnalelor de oprire cu bastonul în plan orizontal, însă conducătorul autoturismului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe strada Calea Unirii, ulterior trecând prin stația Peco MOL și continuându-și deplasarea pe strada Traian Vuia.
La intersecția străzii Traian Vuia cu strada Nicolae Labiș, conducătorul autoturismului a oprit pentru câteva secunde, iar în momentul în care a observat că unul dintre polițiști se apropie de autoturismul său, a întors în loc și a continuat deplasarea către strada Calea Unirii. S-a continuat urmărirea acestuia pe strada Calea Unirii, apoi pe strada Mirăuți, iar conducătorul auto a oprit în dreptului unui imobil, pe sensul opus de deplasare, s-a dat jos din autoturism, iar în acel moment a fost interceptat de polițiști, fiindu-i solicitate documentele personale și ale autoturismului.
Inițial acesta a refuzat să prezinte documentele persoanele și a încercat să se sustragă controlului, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestuia și conducerea la sediul Poliției Municipiului Suceava. S-au solicitat iarăși datele acestuia de identitate, acesta comunicând că se numește Ionuț Hariga, de 26 de ani, din comuna Pătrăuți.
S-a procedat la verificarea acestuia în bazele de date și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din investigațiile efectuate ulterior, atât la fața locului cât și prin confruntarea acestuia cu imaginea foto din bazele de date, s-a stabilit că persoana care a condus autoturismul se numește Emanuel Hariga, de 20 de ani, din comuna Pătrăuți, fiind fratele lui Ionuț Hariga, care nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie.
S-a dispus măsura reținerii susnumitului pentru o perioadă de 24 de ore fiind depus în Arestul IPJ Suceava.
În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
