Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un tânăr beat criță s-a izbit cu mașina într-un stâlp în centrul Sucevei

Un tânăr de 22 de ani din municipiul Suceava a fost protagonistul unui accident rutier produs în zorii zilei de duminică, 12 octombrie 2025, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp de beton. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă șoferul a fost prins în stare de ebrietate.

Potrivit primelor informații, apelul privind incidentul a fost primit la ora 04.16, iar un echipaj s-a deplasat imediat la fața locului, pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Suceava. În urma verificărilor, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto — Ilie M., în vârstă de 22 de ani. Acesta se afla la volanul unui autoturism marca Audi Q3 și se deplasa dinspre zona centrală a orașului către Catedrală.

Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum — carosabilul fiind umed în acel moment — tânărul a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și a urcat cu autoturismul pe trotuar, unde a lovit violent un stâlp din beton aparținând rețelei de energie electrică. Impactul a fost puternic, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

La momentul intervenției polițiștilor, șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, echivalentul unei alcoolemii ridicate. Ulterior, tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a concentrației alcoolice.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles