Noaptea trecută, în jurul orei 02.00, Cristian S., un tânăr de 20 de ani din comuna Pârteștii de Jos, a fost implicat într-un accident grav pe drumul comunal dintre satele Vârvata și Deleni.
Tânărul, care conducea un scuter Honda fără a deține permis de conducere, a pierdut controlul vehiculului, ieșind în decor și lovind un cap de pod.
Cristian S., care prezenta semne de consum de alcool, a fost preluat de ambulanță, însă din cauza stării sale medicale nu a putut fi testat cu etilotestul, urmând să i se recolteze probe de sânge.
Poliția continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.
