La data de 16 martie 2022, în jurul orei 04.00, Teodor F., de 33 de ani, din municipiul Piatra Neamț, județul Neamț, a intrat cu TIR-ul Scania care tracta o remorcă în parcarea SC Tofan Group Gura Humorului. Acesta nu a tras frâna vehiculului, iar cum parcarea este ușor în pantă, TIR-ul a luat-o la vale rănindu-l grav pe Vasile S., de 23 de ani, din comuna Mărgineni.
Tânărul a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul orășenesc Gura Humorului, unde din nefericire a decedat.
Șoferul Teodor F. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cadavrul lui Vasile S. a fost depus la morga Spitalului orășenesc Gura Humorului în vederea efectuării necropsiei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
