Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un șofer băut a fost încătușat de polițiști după ce a provocat un accident pe strada Jean Bart din Suceava

Un bărbat de 61 de ani, aflat în stare de ebrietate, a fost încătușat sâmbătă seară de polițiștii din Suceava, după ce a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale și a încercat să fugă de la fața locului.

Evenimentul s-a produs în jurul orei 20.20, pe strada Jean Bart. Potrivit Poliției Municipiului Suceava, apelul la 112 a semnalat nu doar producerea accidentului, ci și faptul că unul dintre șoferi era vizibil sub influența băuturilor alcoolice și încerca să se sustragă.

Echipajul rutier sosit la fața locului, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Burdujeni, a identificat un bărbat care manifesta un comportament agresiv și refuza să coopereze. Acesta a fost imobilizat și încătușat. Ulterior, a fost stabilită identitatea sa: Petru A., în vârstă de 61 de ani, domiciliat în Suceava, posesor de permis de conducere valabil.

Din cercetările efectuate a reieșit că bărbatul, aflat la volanul unui autoturism marca Skoda, a încercat o manevră de mers înapoi cu viraj dreapta și a lovit autoturismul condus regulamentar de o femeie, Loredana C.. După impact, șoferul a încercat să fugă.

Testat cu aparatul etilometru, rezultatul a indicat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava pentru recoltarea de probe biologice, însă a refuzat prelevarea acestora.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles