La data de 19 octombrie 2024, în jurul orei 13.20, un accident rutier a avut loc pe DJ 174, în comuna Panaci. Amar V., din municipiul Câmpulung Moldovenesc, aflat la volanul unui Audi, a intrat în coliziune cu un moped Peugeot condus de Vasile M., din comuna Panaci.
Incidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare față de vehiculul din față.
În urma impactului, conducătorul mopedului, Vasile M., și pasagera din Audi, Alexandra H., au fost răniți ușor. Ambii au fost transportați la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.
Testele de alcoolemie efectuate la fața locului au indicat rezultate negative pentru ambii șoferi. Totuși, s-a descoperit că Vasil M. nu deținea permis de conducere.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis” și „vătămare corporală din culpă”, iar cercetările sunt în desfășurare.
