Un grav accident rutier s-a produs duminică, 8 iunie 2025, pe raza orașului Siret, soldat cu decesul unui motociclist în vârstă de 45 de ani. Incidentul a avut loc în jurul orei 16.55, pe strada Ștefan Petriceicu Vodă, în timp ce bărbatul se deplasa dinspre orașul Siret către comuna Mușenița.
Potrivit primelor informațiil furnizate de autorități, motociclistul, identificat ca fiind Constantin I., domiciliat în comuna Mușenița, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă. Vehiculul a lovit un stâlp de poartă aflat pe marginea drumului, iar în urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave în zona capului.
Bărbatul nu purta cască de protecție în momentul producerii accidentului, ceea ce a contribuit la gravitatea traumatismelor suferite. Acesta a fost transportat în stare de inconștiență la Spitalul Orășenesc Siret cu ajutorul unei ambulanțe, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Diagnosticul stabilit a fost „traumatism cranio-cerebral”.
În urma impactului, motocicleta a fost avariată, iar polițiștii au constatat că Constantin I. poseda permis de conducere valabil.
Cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Siret, care au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Suceava, Cabinetul Rădăuți, pentru efectuarea necropsiei medico-legale, urmând ca ancheta să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
