La 02.02.2021, la ora 22.20, în timp ce patrulau pe raza satului Hănțești, lucrătorii SPR 8 Adâncata au efectuat semnal de oprire prin folosirea semnalelor acustice și luminoase precum și prin întinderea brațului, conducătorului auto al autoturismului marca BMW, care se deplasa din sens opus. Inițial, conducătorul auto, pe care lucrătorii de poliție l-au recunoscut ca fiind Alexandru Mistalschi – Pădureanu, din satul Fetești, comuna Adâncata, a ignorat semnalele de oprire și a accelerat trecând pe lângă autospeciala de poliție și pe lângă agentul de poliție, care a reușit să se ferească din calea autoturismului. După ce a mai rulat circa 50 metri, conducătorul auto a oprit pe partea dreaptă a drumului, a coborât din autoturism, iar în locul său a urcat la volan pasagerul de sex bărbătesc de pe locul din partea stânga spate.
După ce s-au prezentat și declinat calitatea, lucrătorii de poliție i-au solicitat lui Alexandru Mistalschi Pădureanu, de 28 ani, din comuna Adâncata, să prezinte pentru control documentele personale și ale autoturismului, acesta prezentând cartea de identitate, certificatul de înmatriculare și polița RCA. Conducătorul auto a declarat verbal că nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
În continuare s-a stabilit că pasagerul din stânga spate care a urcat la volanul autoturismului se numește Cosmin Mistalschi Pădureanu, din comuna Adâncata, satul Fetești.
Alexandru Mistalschi Pădureanu și Cosmin Mistalschi Pădureanu au fost conduși la sediul SPR 8 Adâncata unde primul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-au efectuat verificări în baza de date privind evidența posesorilor de permis de conducere, stabilindu-se că Alexandru Mistalschi Pădureanu nu este posesor de permis de conducere.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
