Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi, ambii sub măsura preventivă a controlului judiciar, ambii pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.
La data de 17 iunie 2023, în jurul orei 10.30, poliţiștii au fost anunțaţi cu privire la faptul că la Spitalul orăşenesc Gura Humorului s-a prezentat primul inculpat care a declarat iniţial că a suferit leziuni după ce a căzut de pe bicicletă, însă în urma verificărilor s-a constatat că acesta a fost implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea sa corporală.
Din actele de urmărire penală efectuate ulterior a rezultat că la aceeaşi dată de 17 iunie 2023, la ora 04.30, primul inculpat a condus un moped marca Baotian BT50 care nu avea montată nicio plăcuţă cu număr de înmatriculare pe DJ178A pe raza localității Humoreni, fără a poseda permis de conducere și fără ca mopedul să fie înregistrat pentru a circula pe drumurile publice ocazie cu care, din cauza faptului că a adormit şi consumase băuturi alcoolice a pierdut controlul asupra direcţiei de mers provocând un accident rutier soldat cu vătămarea sa corporală.
Având în vedere faptul că deşi trecuseră mai bine de şase ore de la producerea accidentului încă emana miros de băuturi alcoolice, inculpatul a fost testat cu aparatul alcool test, rezultatul fiind de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, s-a reţinut că la aceeaşi dată de 17 iunie 2023, cel de-al doilea inculpat a condus motociclul marca QINGQI QM125 un alt moped pe DJ178A pe raza localităților Comănești și Humoreni, fără a poseda permis de conducere și fără ca motociclul să fie înmatriculat sau autorizat provizoriu pentru a circula pe drumurile publice. Totodată, acest inculpat i-a încredințat primului inculpat mopedul marca Baotian BT50 numitului pentru a fi condus pe drumurile publice, deși cunoştea că cel din urmă nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Gura Humorului.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.