Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe Constantin Masichevici, din comuna Ostra, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Suspectul a fost introdus în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud.
La data de 8 august 2024, la ora 17.22, Poliția orașului Frasin a fost anunțată prin 112 despre faptul că pe DJ 177A la ieșirea din localitatea Ostra spre Tarnița a avut loc un accident de circulație, iar șoferul nu poate ieși din mașină.
Polițiștii deplasați la fața locului au găsit răsturnat într-un șanț un autoturism Ford Focus, însă în interior nu se afla nimeni. Din spusele martorilor, individul de la volan a ieșit din vehicul prin portbagaj, după care a plecat de la locul accidentului.
În scurt timp, pe la ora 18.55, a fost identificat șoferul, respectiv Constantin Masichevici.
Din verificările agenților, a ieșit că bărbatul nu are permis de conducere. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de „conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.