More
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Ritmic Suceava

    Un individ a fost reținut de polițiști după ce a comis un jaf la o sală de jocuri din Fălticeni

    O tâlhărie comisă în plină noapte într-o sală de jocuri din municipiul Fălticeni a fost soluționată rapid de polițiști, care au reușit să identifice și să rețină autorul la doar câteva ore după producerea faptei. Incidentul a avut loc pe 14 noiembrie 2025, la ora 03.57, în sala de jocuri de noroc „Fabulos”, situată la parterul unui bloc de pe bulevardul 2 Grăniceri. Un bărbat cu identitate necunoscută, având gluga trasă pe cap, a intrat în incintă și s-a deplasat direct în zona barului, unde se afla gestionara localului, Ioana S.. Sub amenințare, femeia i-a predat individului suma de 6.440 de lei pe care o avea în borsetă, precum și telefonul mobil, după care acesta a fugit.

    Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Suceava și cei ai Poliției municipiului Fălticeni au demarat imediat activități investigativ-operative pentru identificarea autorului. În scurt timp, anchetatorii au stabilit că persoana bănuită de comiterea faptei este Marian Levai, din Fălticeni, care cu aproximativ 15 minute înainte participase la jocuri în aceeași sală. Bărbatul a fost depistat și condus la sediul Poliției municipiului Fălticeni pentru audieri. Totodată, polițiștii au ridicat de la acesta o pereche de încălțăminte ce prezenta caracteristici similare cu cea observată în imaginile de pe camerele de supraveghere.

    Gestionara a declarat că l-a recunoscut pe autor după ochi, sprâncene și un tatuaj vizibil, confirmând astfel suspiciunile anchetatorilor.

    În urma audierilor, Levai și-a recunoscut fapta și a predat de bunăvoie polițiștilor telefonul Nokia sustras, precum și suma de 4.500 de lei, despre care a afirmat că reprezintă întreaga sumă furată, deși inițial gestionara raportase un prejudiciu de 6.440 de lei. Bărbatul a indicat și locul în care a abandonat geaca roșie purtată în momentul comiterii tâlhăriei, respectiv pe strada 1 Mai din municipiu.

    Pe baza probatoriului administrat, anchetatorii au dispus continuarea urmăririi penale față de suspect sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. Marian Levai a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Judecătoriei Fălticeni cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles