More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un dezaxat care s-a masturbat într-un autobuz și a ejaculat pe o minoră care dormea pe un scaun a fost arestat preventiv la Gura Humorului

    La data de 8 iulie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Gheorghe Florin Jitariuc, de 56 de ani, din orașul Solca, pentru săvârşirea infracţiunilor de  agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri.

    Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că, la data de 7 iulie a.c., în jurul orei 17.30, în timp ce se deplasau cu un mijloc de transport în comun, în care se aflau în jur de 20 de persoane, în timp ce o minoră în vârstă de 15 ani era așezată pe un scaun pentru pasageri de la marginea culoarului, profitând de imposibilitatea minorei de a-şi exprima voinţa, respectiv de faptul că aceasta a adormit, aflându-se în picioare lângă aceasta și-a scos organul genital din pantaloni şi a început să o atingă pe persoana vătămată pe piciorul drept cu organul genital în repetate rânduri, masturbându-se în acelaşi timp cu mâna dreaptă, ulterior ejaculând lichidul seminal asupra persoanei vătămate, respectiv pe hanoracul, pe pantalonii scurţi și pe piciorul drept al acesteia.

    Gheorghe Florin Jitariuc a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.

    Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă   etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles