La data de 10 iulie 2023, în jurul orei 16.00, Gheorghe C., de 54 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, în timp ce se deplasa pe bicicletă, în apropierea Primăriei Mitocu Dragomirnei, s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la mâna stângă și la nivelul feței.
Gheorghe C. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Biciclistul a fost amendat de polițiști cu suma de 1.160 de lei.
În plus, în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.