Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un biciclist a fost găsit mort într-un șanț de la intrarea în Fântânele

La 27.01.2021, la ora 14.56, Secția 2 Poliție Rurală Ipotești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că între localitățile Roșcani și Fântânele, într-un șanț din imediata apropiere a DJ 290, se află o persoană de sex masculin căzută cu bicicleta lângă el.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a constatat decesul la ora 15.38.

În prezența tehnicianului criminalist, s-a procedat la examinarea sumară a cadavrul, ocazie cu care s-a stabilit că se numește Mircea T., de 69 ani, din comuna Fântânele, iar cadavrul nu prezintă urme vizibile de violență. Totodată s-a procedat la examinarea bicicletei în cauză, nefiind identificate avarii.

Cadavrul persoanei decedate a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles