La data de 23.01.2022, la ora 15.20, lucrătorii Secției 2 Poliție Rurală Ipotești în timp ce se deplasau pe raza comunei Ipotești cu autospeciala de serviciu au observat autoturismul Ford care prezenta avarii la caroserie și care se afla intrat în șanțul de pe strada Mihail Sadoveanu. Lângă vehicul a fost identificată o persoană de sex masculin vizibil sub influența băuturilor alcoolice.
S-a procedat la legitimarea persoanei însă din cauza stării avansate de ebrietate nu s-a reușit obținerea de date, motiv pentru care s-a procedat la conducerea persoanei la sediul Postului de Poliție Ipotești.
În urma interogării bazelor de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că persoana se numește Ion D., de 51 ani, din comuna Ipotești. Din discuțiile purtate cu Ion D. a reieșit faptul că, în ziua de 23.01.2022, s-a deplasat cu autoturismul proprietate la un bar de pe raza satului Tișăuți, unde a consumat băuturi alcoolice după care s-a urcat la volanul vehiculului pe care l-a condus pe o distanță de circa 1,5 km, iar pe strada Mihail Sadoveanu a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în șanțul de pe marginea străzii.
Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, Ion D. a fost condus la sediul Spitalului Județean Suceava unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
A fost întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
