La 12 octombrie 2024, ora 19.55, în cadrul unei acțiuni de control rutier desfășurate în satul Probota, orașul Dolhasca, polițiștii au oprit un autoturism Ford condus de Petru C., un bărbat de 50 de ani.
În urma verificărilor, s-a constatat că acesta prezenta un permis de conducere emis de Ucraina, însă nu a putut dovedi regiunea în care l-a obținut și nici nu a prezentat pașaportul necesar pentru a-și justifica deplasările în afara țării.
Existând suspiciuni rezonabile că permisul este fals, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis și uz de fals, urmând să solicite verificări suplimentare autorităților ucrainene.