În această dimineață, în jurul orei 04.00, un echipaj de poliție a oprit un autoturism Audi A4, care circula pe DN 17A, în comuna Marginea. La volan se afla Ion D., domiciliat în aceeași comună, care a fost testat cu etilotestul după ce polițiștii au observat că acesta emana halenă alcoolică și prezenta un comportament deviant. Testul a indicat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a recunoscut că a consumat două pahare de pălincă în seara precedentă, la domiciliul său. În mașină se mai aflau trei pasageri, toți din comuna Marginea, care se deplasau împreună cu șoferul spre Torino, Italia. Ion D. a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru prelevarea de probe biologice, iar poliția a deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Ancheta continuă pentru a stabili toate detaliile incidentului.