La data de 4 august 2022, la ora 08.30, polițiștii au fost anunțați de către un tânăr, de 22 de ani, din comuna Mălini, despre faptul că, în seara zilei de 3 august a.c., în jurul orei 22.30, Adrian Sava, de 38 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se afla pe raza satului Poiana Mărului, comuna Mălini, l-a lovit.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că, în seara de 3 august 2022, în jurul orei 21.00, în timp ce tânărul de 22 de ani se afla într-un bar din satul Poiana Mărului, comuna Mălini, a avut un conflict cu Adrian Sava, pe fondul consumului de alcool, acesta din urmă lovindu-l.
Pentru a nu escalada conflictul, tânărul de 22 de ani a plecat acasă. Ulterior, în livada curții tânărului, ar fi venit Adrian Sava, care avea la el o pușcă cu care a tras două focuri în scopul intimidării reclamantului.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uzul de armă fără drept.
La fața locului s-a deplasat și o echipă din cadrul IPJ Suceava – SAESP care, împreună cu lucrătorii SPR 7 Mălini au efectuat cercetarea locului faptei și au audiat persoana vătămată care nu a dorit să fie expertizată din punct de vedere medico-legal și nici nu dorește să depună plângere prealabilă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Au fost efectuate investigații pe raza comunei Mălini, stabilindu-se faptul că Adrian Sava a provocat scandal, ceea ce a indignat mai multe persoane prezente în zonă, cercetările fiind extinse și cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Astfel, în urma probelor administrate în cadrul dosarului penal a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul de 38 ani pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uzul de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice.
De asemenea, la data de 5 august 2022, în baza mandatului de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Fălticeni, lucrători din cadrul SAESP, sprijiniţi de luptători din cadrul IPJ Suceava – SAS au procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa lui Adrian Sava, situată în satul Văleni Stânișoara, comuna Mălini, ocazie cu care nu fost găsite bunuri interzise la deținere sau care să intereseze cauza penală.
Față de suspectul Adrian Sava a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Urmează a fi documentată întreaga activitate infracţională a acestuia şi soluţionarea cauzei prin unitatea de parchet competentă.