La data de 25 iulie 2025, Poliția municipiului Rădăuți a primit mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Rădăuți, prin care Gheorghe Florin Calancea, din comuna Horodnic de Sus, a fost condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare. Sentința a fost dată pentru infracțiunile de „părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, „uciderea din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
În urma verificărilor la domiciliul condamnatului, acesta a fost identificat și predat polițiștilor, urmând să fie escortat către Penitenciarul Botoșani pentru executarea pedepsei.
Accidentul care a condus la această sentință s-a petrecut în decembrie 2023, când Gheorghe Calancea conducea un autoturism marca HONDA pe DC 45, pe raza comunei Horodnic de Sus, pe direcția Voitinel – Rădăuți. În apropierea locuinței sale, șoferul a lovit un pieton care se deplasa pe marginea drumului, împingând o roabă.
După impact, conducătorul auto a continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ 400 de metri, oprind aproape de locuința sa. Ulterior, s-a întors pe jos la locul accidentului.
Victima, Constantin R., în vârstă de 59 de ani, nu a mai putut fi salvată.
În urma testării cu etilotestul, s-a constatat că șoferul avea o concentrație de 0,78 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, indicând o stare de ebrietate la volan.
