La data de 5 august 2024, în jurul orei 21.30, Marcel U., din comuna Șaru Dornei, se deplasa pe jos pe spațiul verde dintre DJ 174F și DC 82 din comuna Șaru Dornei. Din cauza unei diferențe de nivel de aproximativ 1,5 metri, bărbatul s-a dezechilibrat și a pătruns pe partea carosabilă a DC 82. Acesta a fost lovit de un autoturism Skoda, condus regulamentar de Cornelia N/, din aceeași localitate.
În urma impactului, Marcel U. a suferit răni grave și a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei. Victima se afla în stare de inconștiență la momentul transportului.
Șoferița Cornelia N. a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei.
În jurul orei 23.45, Poliția a fost informată telefonic de Spitalul Municipal Vatra Dornei că Marcel U., victima accidentului, a decedat. Corpul său a fost depus la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei.
În acest caz, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”. Cercetările sunt efectuate de lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei pentru a clarifica toate circumstanțele accidentului.
