Un băiețel de 4 ani a fost rănit ușor în urma unui accident rutier produs în comuna Voitinel, pe 23 ianuarie 2025.
Daniela C., de 25 de ani, conducea un autoturism AUDI pe DJ 178 F, când copilul, aflat sub supravegherea mamei, a încercat să traverseze strada în alergare, fără să se asigure.
Deși minorul s-a oprit din mișcare, s-a dezechilibrat și a ajuns cu piciorul sub pragul mașinii.
După incident, șoferița a transportat copilul la dispensarul din Voitinel, dar ulterior mama victimei a solicitat intervenția ambulanței, care l-a dus la spitalul din Rădăuți. Medicii au diagnosticat copilul cu traumatism la gleznă și gambă dreaptă, acesta fiind transferat ulterior la Spitalul din Suceava pentru investigații suplimentare.
Șoferița a fost testată pentru alcool, rezultatul fiind negativ.
Totuși, polițiștii au deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului”, urmând să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs evenimentul.