La data de 15 septembrie 2022, la ora 18.24, Paraschiva F. a anunțat prin 112 faptul că fiul ei, în vârstă de șase ani, a fost lovit de un cal.
Din verificările făcute de polițiști a reieșit că femeia locuiește împreună cu cei 6 copii ai săi într-o casă din Vicovu de Sus.
În cursul zilei de 15 septembrie a.c., copiii se jucau pe un câmp din apropierea locuinței fără a fi supravegheați de un adult.
La ora 18.20, Ilie F., în vârstă de șase ani, a venit plângând în casă, spunând că a fost lovit de un cal.
Acesta a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Municipal Rădăuți, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.