More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Turismul în comuna Mălini – o reușită fără precedent. Mii de turiști ajung anual în localitatea ce își propune să devină Stațiune Turistică de Interes Național

    Turismul în comuna Mălini s-a dezvoltat într-un ritm accelerat, în ultimii ani, iar astăzi, această comună și-a făurit un nume și un renume, la nivel național, fiind vizitată de mii de turiști din toată țara, iar acest fapt este fără îndoială, meritul unei administrații publice exemplare, care a pus mai presus de orice, interesul oamenilor.

    Din anul 2021, comuna Mălini a obținut statutul de Stațiune Turistică de Interes Local, ca urmare a investițiilor în infrastructură, investiții care au favorizat construcția de pensiuni turistice și atragerea de investitori în zonă, creându-se astfel noi locuri de muncă. Administrația locală a comunei Mălini a inițiat și a realizat obiective menite să încurajeze promovarea turismului local, iar în acest sens s-a amenajat pârtia de ski din zona Pojorâta, a fost realizată o instalație tip tiroliană, s-a construit o piscină cu apă sărată și două saune, una umedă și una uscată.

    Cu un respect deosebit față de istorie și credință, conducerea Primăriei Mălini a inițiat o serie de proiecte pentru a se valorifica cât mai bine drumul Talienilor sau drumul Baltagului, iar o dată ajunși pe culmea Stânișoarei, turiștii se vor putea reculege într-o Biserică de lemn, construită în stil maramureșean, care este cu adevărat, un colț de rai pentru suflete. Tot în această zonă, Crucea Talienilor veghează, refăcută, peste aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.

    Pentru ca Mălini să rămână în continuare un adevărat punct de referință în turismul național, sunt necesare investiții permanente. În acest sens, administrația locală, își propune să obțină finanțare pentru construcția unui centru SPA. Acesta va avea bazine pentru adulți și copii, un ștrand exterior, saună umedă și uscată. Proiectul pentru acest complex SPA este realizat, iar avizele necesare au fost deja obținute. De asemenea, se are în vedere amenajarea unui patinoar artificial, unde se vor putea desfășura și meciuri de hochei, iar pentru o și mai bună promovare turistică, se vor edita pliante care să prezinte geografia și istoria zonei și se va realiza o hartă turistică a zonei.

    Pentru a se obține statutul de Stațiune Turistică de Interes Național, administrația locală a comunei Mălini va amenaja trasee turistice pentru drumeții, proiect ce va fi implementat în parteneriat cu Ocolul Silvic Mălini, cât și un traseu mountain bike în zona Pojorâta. În satul Iesle există un proiect de amenajare a unui spațiu de campare, cu facilități pentru racordare la utilități: energie electrică, apă curentă, canalizare.

    Administrația locală Mălini a așezat comuna pe harta destinațiilor turistice naționale iar până la obținerea statutului de Stațiune Turistică de Interes Național mai este doar un pas mic de făcut. Această certificare va permite atragerea de fonduri importante pentru dezvoltarea zonei, ceea ce va schimba și mai mult nivelul de trai al locuitorilor săi.  

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles