More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Trei persoane au fost rănite în urma unui accident produs la Bădeuți de un șofer care nu s-a asigurat corespunzător într-o depășire

    Trei persoane au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de duminică, 13 aprilie 2025, pe drumul național 2H, în localitatea Bădeuți, orașul Milișăuți. Impactul s-a produs din cauza unei manevre de depășire efectuate fără asigurare de un tânăr șofer, iar în urma coliziunii, ambele autoturisme implicate au fost serios avariate.

    În jurul orei 09.05, Ilie A., în vârstă de 22 de ani, din comuna Grănicești, se deplasa la volanul unui autoturism marca BMW dinspre orașul Milișăuți către municipiul Rădăuți. La un moment dat, acesta a încercat să depășească un vehicul aflat în fața sa, pe un sector de drum cu marcaj longitudinal discontinuu, însă nu a apreciat corect distanța și condițiile de trafic. Astfel, BMW-ul condus de tânăr a intrat în coliziune cu un autoturism marca Volkswagen, care circula regulamentar din sens opus.

    La volanul VW-ului se afla Florin P., în vârstă de 37 de ani, din localitatea Bădeuți, care avea ca pasager pe Constantin L., de 56 de ani, tot din Bădeuți. În urma impactului violent, toate cele trei persoane implicate au suferit răni ușoare și au fost preluate de echipaje medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Rădăuți.

    Medicii au stabilit următoarele diagnostice: Ilie A. prezenta o contuzie lombară, Florin P. a suferit contuzii la cotul drept și la coloană, iar pasagerul Constantin L. a fost diagnosticat cu contuzie toraco-abdominală și contuzie la genunchiul drept.

    Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar ulterior au fost supuși recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”. Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, iar tânărul din Grănicești riscă sancțiuni penale dacă va fi găsit vinovat de producerea coliziunii.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles