Începând cu data de 15 decembrie 2022, în cadrul Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări își desfășoară activitatea trei noi agenți de poliție, examinatori atestați pentru categoria B, aceștia alăturându-se ofițerului de poliție Cosmin – Vasile Butnariu, împuternicit cu data de 12 decembrie a.c. la comanda Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava.
În momentul actual în cadrul Compartimentului Permise și Examinări activează 7 examinatori, agenți de poliție atestați pentru categoria B, dintre care doi atestați și pentru categoriile C, CE, iar unul și pentru categoria D.
Conducerea serviciului a analizat situația existentă și a dispus măsuri în vederea eficientizării serviciului, printre care menționăm faptul că sunt și vor mai fi suplimentate locuri în vederea programării la proba practică a candidaților, în primă fază fiind prioritari în vederea ocupării acelor locuri (în limita disponibilităților), candidații cărora le expiră dosarul de examinare curând și care nu au avut mai mult de 1-3 șanse la o examinare pe parcursul unui an.
- Activitatea pe linie de înmatriculări vehicule în perioada: 01.11.2022– 30.11.2022:
Referitor la activitatea pe linie de înmatriculări vehicule pentru luna noiembrie 2022, timpii de aşteptare sunt de:
- 33 zile în cazul operațiunilor de înmatriculare definitivă/transcriere, eliberare duplicat certificat de înmatriculare;
- 32 de zile în cazul operațiunilor de radiere;
- 18 zile în cazul operațiunilor de autorizare provizorie.
În ceea ce privește numărul documentelor emise în luna luna noiembrie a.c., precizăm că:
- au fost emise un număr de 3.771 de certificate de înmatriculare, din care 221 de duplicate;
- au fost operate un număr de 715 radieriauto din evidenţe ca urmare a schimbării proprietarului, la cererea proprietarului, în cazul dezmembrării, furt, export, etc.;
- au fost atribuite un număr de 1.154 de autorizaţii de circulaţie provizorie şi plăci pentru vehiculele care au fost înregistrate provizoriu pentru definitivarea documentelor în vederea înmatriculării definitive, pentru dealeri autorizaţi, etc.
Activitatea pe linie de permise de conducere în perioada 1 noiembrie 2022– 30 noiembrie 2022:
- permise emise: 2.498;
- permise dezactivate (preschimbate, pierdute, furate, anulate etc): 2.406;
- examinați 882 decandidați, din care admiși 505 și respinși 377;
- procent promovabilitateprobăteoretică și probă practică, toate categoriile: 42,72% proba teoretică și 56,82% probapractică.
Prefectul Alexandru Moldovan continuă demersurile inițiate în vederea completării schemei de personal a serviciului, în ultima perioadă Compartimentul Înmatriculări beneficiind de aportul unui nou ofițer de poliție și a unui angajat la sectorul confecționare plăcuțe de înmatriculare, post ce a fost neglijat și lăsat neocupat din anul 2012. Totodată, se află în parcurs procedural transferul unui ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean pentru postul de Șef Compartiment Permise de Conducere.
