Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Transport ilegal de lemne oprit de polițiști, la Straja

La data de 26 iunie 2024, în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus au identificat și oprit pentru control o autoutilitară marca Mercedes-Benz pe DJ 209G, pe raza comunei Straja. Autoutilitara transporta material lemnos.

La solicitarea polițiștilor, șoferul a înmânat documentele personale și pe cele ale autoutilitarei. Întrebat despre documentele referitoare la cantitatea de material lemnos transportat, acesta a precizat că nu deține aviz de însoțire a materialului lemnos.

Conducătorul autoutilitarei a fost identificat ca fiind Florin C., din comuna Putna. Verificarea în aplicația SUMAL 2.0 a relevat că pentru autoutilitara respectivă nu fusese emis un aviz de însoțire a materialului lemnos.

Florin C. a fost condus la sediul Ocolului Silvic (OS) Putna. Organele silvice au inventariat materialul lemnos, constatând că acesta consta în 4,83 metri cubi de buștean gater molid.

S-a dispus confiscarea cantității de 4,83 metri cubi de buștean gater molid, în valoare de 2.299 de lei. Întreaga cantitate de lemn a fost predată în custodia Ocolului Silvic Putna. Florin C. a fost sancționat contravențional.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles