La data de 10 iulie 2024, la ora 09.00, lucrătorii Postului de Poliție Putna au oprit pentru control o autoutilitară Mercedes Benz pe DN 2H, pe traseul Putna – Vicovu de Sus.
Autoutilitara transporta material lemnos, respectiv buștean gater specia molid. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că vehiculul era condus de către Robert K., din comuna Putna, iar acesta nu deținea aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat.
Din această cauză, transportul de lemn a fost condus la Atelierul de Prelucrare a Lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna, unde s-a solicitat sprijinul unui tehnician silvic pentru inventarierea materialului lemnos. În urma inventarierii, s-a stabilit că Robert K. transporta fără aviz de însoțire o cantitate de 5.83 metri cubi de buștean gater specia molid, evaluată la suma de 2.775 de lei.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
