Cristinel Burac, candidatul Partidului Social Democrat la alegerile locale din data de 9 iunie, pentru funcția de primar al comunei Șcheia, este determinat să continue proiectele începute din poziția de viceprimar și alături de echipa sa de profesioniști și oameni cu dorință de dezvoltare, să schimbe fața acestei comune.
Nicolae Stejar Morari și Mugurel Chindriș candidează pe listele PSD pentru Consiliul Local Șcheia și sunt determinați să muncească pentru ca oamenii din Șcheia să beneficieze de condiții de mediu urban.
Nicolae Stejar Morari, din Șcheia, are experiență în administrația locală, fiind consilier local și a contribuit mult la implementarea proiectului de extindere a rețelei de apă și canalizare, alături de actualul viceprimar Cristinel Burac.
„Sunt născut și crescut în Șcheia și cunosc comunitatea și problemele ei. Sunt la al doilea mandat de consilier local alături de domnul Cristinel Burac. M-am hotărât să intru în politică pentru că m-am săturat de vorbe goale. De peste 20 de ani ni se tot promitea rețea de apă și canalizare, extindere de rețea de electricitate, modernizare drumuri, dar nu s-a materializat nicio promisiune. Am decis să ne implicăm și s-a văzut că am reușit să mișcăm lucrurile. Am intabulat drumurile, am întocmit documentațiile necesare lucrărilor din proiectul de apă și canalizare și acum dorim să continuăm pentru că am dovedit că dacă există implicare și seriozitate, se poate. Suntem o comună bogată și e păcat să nu avem tot ce ne trebuie”, a declarat Nicolae Stejar Morari.
Oamenii din Șcheia sunt îngrijorați pentru că a scăzut foarte mult nivelul apei în fântâni, iar temperaturile mari încă nu s-au instalat, iar lipsa apei va cauza mari neajunsuri atât pentru agricultură cât și pentru viața de zi cu zi.
„Trebuie să mișcăm lucrurile pentru că nu este normal ca o comună atât de mare, cu un buget atât de generos, să aibă în implementare un singur proiect finanțat cu fonduri europene, iar la deblocarea acestuia a contribuit echipa PSD. Din cele 32 de comune, prinse în proiectul de apă și canal, noi eram singurii care urmam să fim excluși pentru că drumurile nu erau intabulate. Domnul Burac s-a mobilizat impecabil și a întocmit în regim de urgență, documentația necesară iar astăzi se lucrează în comună. De astfel de oameni avem nevoie la conducerea Primăriei și din aceste motive îl susținem pe domnul Cristinel Burac. Șcheia are nevoie de un astfel de primar”, a declarat Mugurel Chindriș.
