În acest sfârșit de săptămână, în zilele de 19 și 20 august, la Dorna Arini va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internațional „Cântecul Cetinii”.
În ziua de sâmbătă, 19 august 2023, începând cu ora 18.00, va fi oficiată slujba de sfințire a noului Muzeu Etnografic din Dorna Arini. Ulterior, de la ora 19.00, pe terenul de fotbal va urma un recital susținut de Dan Ciotoi & Generic, seara încheindu-se cu o discotecă în aer liber.
Duminică, 20 august, la ora 13.00, tot pe terenul de fotbal va fi organizată o paradă a călăreților, urmată de un spectacol folcloric la care vor lua parte Mădălina Candrea – Băbuț și grupul vocal „Flori de cântec”, Cristian Pomohaci, Ansamblul „Poienița” Poiana Stampei, Doina și Ciprian Petroaie, Paul Ananie, Ansamblul „Plaiurile Dornelor” – Clubul Copiilor Vatra Dornei, Dya & Dya’s Kids, Ansamblul „Plai Bucovinean”, Roxana Chiruță, Olivia Titieni, Daria Bodnar, Petronela Butnariu, Ansamblul „Brădulețul” & Matilda Pascal Cojocărița, seara încheindu-se cu un impresionant foc de artificii.
„Dragii mei, cu mare bucurie, vă invit, în numele Primăriei și a Consiliului Local la sărbătoarea comunei noastre. CÂNTECUL CETINII ajunge anul acesta la ediția a XXV-a, fiind una dintre cele mai longevive din Țara Dornelor, chiar din întreg județul! Și mă bucur că anul acesta perioada de desfășurare i-a inspirat si pe vecinii noștri. Deschidem sâmbătă seară cu sfințirea noului Muzeu Etnografic de la Căminul Cultural «Savin Alexievici» și cu recitalul legendarei formații Generic și încheiem duminică, după lăsatul întunericului, cu un frumos foc de artificii”, a declarat Andrei Mazăre, primarul comunei Dorna Arini.

